.
Când auzim gândurile noastre proprii, spuse cu glas tare, în gura altuia, sună cu totul în alt fel decât le-am gândit noi. Uneori ni se par străine şi chiar potrivnice gândului nostru. În Pateric* se menţionează o situaţie a unui frate care a fost nedreptăţit şi s-a refugiat la avva Sisoie. El îi mărturisi duhovnicului că a fost calomniat de unul din fraţi şi că nu-l poate ierta pentru nedreptatea care i-o făcuse. Avva îl rugă: “Copile, nu căuta singur alinare, ci mai degrabă lasă lui Dumnezeu cele ale răzbunării”. Fratele nu a vrut să asculte sfatul sfântului bătrân şi continuă să nutrească gânduri duşmănoase pentru cel care îi produsese supărarea. După câteva zile, duhovnicul gândind că ucenicului său îi trecuse mânia, i-a propus ca să facă rugăciunea de dimineaţă împreună. Dar mai înainte de asta, l-a îndemnat să meargă la chilia celui pe care se supărase şi să se împace. Acesta nici nu vru să audă şi mărturisi că nu-l poate ierta pe cel care îl mâniase. Atunci bătrânul pustnic, ca şi cum n-ar fi băgat de seamă neputinţa lui de a ierta, îngenunchind împreună cu el, a rosti următoarea rugăciune. “Dumnezeule, nu mai avem nevoie să veghezi, pentru că noi înfăptuim răzbunarea noastră înşine”. Fratele auzind cuvântul acesta atât de semeţ şi de străin învăţăturii lui Hristos, s-a smerit şi a cerut iertare de la avva.*
---------------------------------
*Mitropolit Hierotheos Vlachos –Psihoterapia Ortodoxă- Editura Sofia- Bucureşti 2001 p.33-34
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu