2009 CĂRŢI ŞI OAMENI CARE LUMINEAZĂ

Fiecare carte dintre cele citite, mă refer la cărţile bune –nu neapărat capodopere- este o fereastră spre viaţa trăită sau cea prezentă şi în măsură egală o proiecţie bazată pe înţelepciunea dobândită pentru viitor. Fiecare dintre aceste cărţi compune o realitate -e vorba de realitatea ta-, a cititorului pe care o traduci cum o înţelegi, cum crezi şi cum ţi-o imaginezi tu, pentru că în afară de realitatea contemporană a lumii în care te învârţi, fiecare trăim şi o realitate a noastră pe care o simţim numai noi, şi care, nu este aceeaşi cu a celorlalţi. Despre fiecare carte-fereastră citită, ne face plăcere să spunem că ne zideşte. Ea se alcătuieşte dintr-o sumă de bucăţi de viaţă, de natură, de dramă trăită de alţii( autorii fiecărei cărţi).
Când cineva vorbeşte „ca din cărţi” sau ca „din filme”, înseamnă că fereastra lui nu arată adevărul nostru. Toate cărţile citite nu sunt decât mici fragmente dintr-un putzle uriaş care este viaţa. Oricât de mult ne-am strădui, nu-i putem da de capăt misterului ei. Şi dacă am grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor...dacă am avea darul profeţiei şi tainele toate le-am cunoaşte şi orice ştiinţă am avea, nu putem tălmăci acest joc ce ni se arată pe bucăţele pentru simplul fapt că suntem fiinţe mărginite de timp şi de spaţiu.
Lucrul acesta l-a înţeles Einstein descoperind legea relativităţii. Suspectat de ateism de coreligionarii săi, că legea fizică pe care o descoperise ar fi fost împotriva credinţei în Dumnezeu, le-a răspuns „De ce vă interesează pe voi ce relaţie am eu cu Dumnezeu?” El nu L-a negat, pentru că tocmai îi raportase o ispravă a minţii sale cu care fusese înzestrat, desoperise una din tainele timpului şi a spaţiului una din operele cuprinse de zidirea lumii
Lumina câştigată din cărţile pe care le citise şi apoi descoperirea făcută, erau ferestrele prin care numai el putea privi minunea cosmosului; el singur la ora aceea. În descoperirea sa aflase „mâna” lui Dumnezeu.care crease cosmosul atât de complicat şi greu de descifrat încă pentru mintea omului. Nici astăzi nu-i văd unii adâncul, locul în care privise savantul. La fel ca Eccleziastul (2,13) s-a încredinţat că înţelepciunea are întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întunericului.
Înainte de a fi apărut şi devenit atât de folositoare cărţile în care stă tăinuită ştiinţa, reprezentările erau bazate numai pe imaginaţia omului care de multe ori se împletea cu teama şi cu rătăcirea. Aici stă dezlegarea cuvintelor lui lui Iisus:Vă rătăciţi neştiind scripturile! (cărţile).