1 mai muncitoresc

Se anunţă că a început a merge lumea la mare. Mi-i atât de dor de 2 Mai-ul tinereţilor pe care le-am trăit acolo cu mulţi, tare mulţi ani în urmă. Mergeam în fiecare vară şi stăteam la tanti Bălaşa sau la Sica. Pe plajă mă vedeam cu atâta lume pe care o credeam veşnică. Văd actorii pe care i-am cunoscut tineri şi frumoşi, cum îmbătrânesc la fel cu noi şi care încep a dispare unul câte unul. Nici 2Mai nu mai este decât o amintire, sau o fatomă a ceea ce a fost şi care îi mai bântuie pe cei ca mine.
2 MAI-ul este un sat situat în sudul Mangaliei, care avea un nume turcesc. Numele i l-a dat Carol I după o victorie câştigată la această dată a acelui an în războiul de independenţă (1877). Comuniştii i-au lăsat numele pentru că se confunda cu ziua tineretului de după 1 mai. Înainte de război, satul era cunoscut doar de artiştii plastici şi boemi. Aceştia începeau să se refugieze din Mangalia care devenea tot mai aglomerată.
După venirea comuniştilor la putere, toate staţiunile mai acătării de pe litoralul mării au trecut în stăpânirea lor. Astfel lumea bună, de dinaintea venirii lor, a migrat mai la sud. Nu a fost decât un refugiu în care era împinsă lumea lui Alexandru Paleologu şi a celor mai tineri, dimpreună cu el sau asemenea lui. Aceştia nu mai aveau loc pe malul mării, la Mamaia, Eforie, la „Carmen Silva” care devenise „Vasile Roaită” iar mai apoi Eforie Sud, la care se îngrămădeau noii stăpâni. Era un fel de “scoală-te tu ca să mă aşez eu!”.
Nu dorul după natură adusese fauna intelectuală a Bucureştilor şi a marilor oraşe la „2 Mai”, ci greaţa care îi cuprindea văzând mârlănia care se instala acolo unde cândva vara fusese un paradis. Astfel intelectualii,-lumea subţire- cum se spune, ca şi actorii, i-au îngrămădit puţin pe pictori, lângă care şi-au făcut şi ei loc la 2 Mai.

”Dobrogeanu”cu votca lui ieftină şi berea la halbă băută în picioare pe terasa de lângă drum; gazdele omenoase şi ieftine care te aşteptau de la plajă cu masa „gata”, pepenii vânduţi de localnici în drum „la tocmeală”, strigătul pescarului care te trezea dimineaţa oferindu-şi marfa proaspătă ”garzi! Garizi!”.. Toate s-au înobilat odată cu venirea acestora, făcând dintr-un sat anodin, o oază; Emigraseră fără voia lor, cu tot cu suflet în acest cătun cu naţii amestecate. Se despărţiseră apele. Aşa a apărut „2Mai”…O, tempora, o mores!...

P.S. În urmă cu doi ani,(2006) de la Tekirgheol, unde eram la tratament cineva m-a luat cu maşina să „facem” un tur de litoral. Am ajuns la 2 Mai şi la Vama Veche. Ştiu, nu am nici un drept să mă plâng de tinetetul „din ziua de azi” şi nici de noile locuri de campare. M-a întors la sanatoriul balnear cu senzaţia că 2 Mai-ul meu a murit....definitiv.